Frigărui din carne de vită

admin, 8 mai 2015

Foto: 4thavenueblues.blogspot.com

Frigăruile sunt puse în valoare, de obicei, de ierburile aromatice care se folosesc la marinată. Un sfat important: carnea se ține în marinată cel puțin opt ore înainte de a fi pregătită pe grill. Frigăruile sunt o idee excelentă pentru o cină în familie. Vor fi, cu siguranță, pe placul tuturor. Se servesc cu legume sau cu o garnitură de cartofi alături. De asemenea, merg de minune cu un pahar din vinul dumneavoastră preferat.

Ingrediente:

  • 1kg =2 pounds carne de vită pentru friptură, tăiată în cuburi mari
  • 2 ardei grași, roșii și galbeni. Scoateți semințele și tăiați-i în cuburi mari!
  • 4 dovlecei verzi, tăiați rondele (mai groase)
  • 20 de roșii cherry, spălate
  • 1 ceapă roșie, curățată și tăiată cuburi mari
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • sare și piper proaspăt măcinat
  • 8 -10 frigărui din lemn sau metal (daca sunt din lemn, trebuie înmuiate în apă 30 minute)

Pentru marinată:

  • 3 căței de usturoi, tocați fin
  • 2 lingurițe de coriandru, uscat și măcinat
  • 1 linguriță de cimbru uscat
  • sucul de la o lămâie și coaja tăiată felii subțiri, după ce s-a stors sucul
  • 1 linguriță sare (kosher)
  • ½ linguriță piper proaspăt măcinat

Preparare marinatei:

Într-un castron, se amestecă toate ingredientele: usturoiul tocat fin, coriandrul, cimbrul, sucul de la o lămâie, coaja de lămâie tocată fin, 1 linguriță de sare și ½ linguriță de piper. Se pune carnea de vită, tăiată în cuburi și se amestecă. Se acoperă sau se transferă totul într-o pungă de plastic și se pune la rece, în frigider. Se ține peste noapte sau măcar 7-8 ore. Grătarul se încălzește bine, la putere mare. Într-un castron, se amestecă ardeii tocați în cuburi mari, roșiile cherry, dovleceii, ceapa roșie și 2-3 linguri de ulei. Se asezonează cu sare și piper și amestecăm bine. Se ia fiecare frigăruie, se pun alternativ carnea și legumele, dar nu mai mult 4-5 cuburi de carne și 3-4 bucăți de legume. Se pun la fript, pe grill, aproximativ 4-5 minute pe fiecare parte, până când carnea este friptă medium rare. Se lasă 6 minute dacă vrem să obținem o carne medium. Serviți frigăruile cu pâine caldă, hummus și un pahar de vin. Pentru marinată, se pot folosi și alte ingrediente: salvie, busuioc, susan, vin alb, zahăr, sos de soia, rozmarin, oregano, boia dulce, boia iute, curry, ardei iute pisat, maghiran, sumac, semințe de chimion, za’atar și alte condimente folosite în bucătăria mediteraneană. Totul ține de imaginația și de gusturile fiecăruia.

Acrivița

 

Acriviţa vă urează poftă bună!

Lady chef
trimite reteta ta

reclama culinar

Trafic monitorizat de pe 23 Octombrie 2017

029767
Users Today : 56
Users Yesterday : 130
This Month : 3330
This Year : 17012
Total Users : 29767
Views Today : 230
Total views : 168791
Who's Online : 3