Panzanella burrata sau salată de roșii cu busuioc și brânză

admin, 4 iunie 2015

1

www.theperfectpantry.com

Panzanella sau panmolle este o salată de roșii cu pâine, foarte populară în regiunea Toscana. Se pare că originile savuroasei rețete datează din secolul al XVI-lea. Busuiocul, foarte des întâlnit în bucătăria italiană, dă prospețime acestei salate, însă ingredientul care face cu adevărat diferența este brânza burrata, mozzarella amestecată cu smântână.

Ingrediente:

  • 4 roșii mari, coapte
  • 4 linguri (mari) de brânză burrata
  • 1/2 castravete englezesc, spălat și tăiat fin în rondele
  • 2 cepe verzi cu frunze, spălate și tocate
  • 2 felii de pâine de țară, tăiate în cuburi
  • 2 linguri de capere
  • 120 ml = 8 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri de oțet balsamic
  • 1 buchet de busuioc
  • sare și piper proaspăt măcinat

Preparare:

Tăiați în cuburi mici, roșiile, castravetele și pâinea. Cuburile de pâine se prăjesc puțin, la foc mediu, într-o tigaie în care am pus două linguri de ulei. Le lăsăm pe foc până capătă o culoare maroniu-aurie. Busuiocul se spala și se scurge de apă, apoi se pune într-un robot de bucătărie, împreună cu 6 linguri de ulei de măsline. Se amestecă bine până la omogenizare. Într-un castron de salată, amestecăm roșiile, castraveții, pâinea prăjită, caperele, pasta de busuioc și ceapa verde tocată. Adaugați sare și piper după gust. Se amestecă cu o spatulă. Puneți câteva picături de oțet balsamic peste salată. Aranjați bilele de brânză burrata în centrul salatei și presărați deasupra pasta de busuioc și brânză. Dacă este nevoie adăugați puțin piper peste brânza burrata. Se servește imediat.

Acrivița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acriviţa vă urează poftă bună!

Lady chef
trimite reteta ta

reclama culinar

Trafic monitorizat de pe 23 Octombrie 2017

009914
Users Today : 140
Users Yesterday : 168
This Month : 2728
This Year : 9914
Total Users : 9914
Views Today : 1966
Total views : 56727
Who's Online : 5