Usturoi murat

admin, 8 octombrie 2015

usturoi muratIngrediente (pentru aproximativ 2 borcane de 450 ml):

  • ½ kg = 1 pound căței de usturoi, decojiți
  • 300 ml = 1 ¼ cups de oțet (preferabil, din vin alb)
  • 177 ml = 0,75 cup = 12 linguri de apă
  • 1 lingură de sare neiodată
  • 2 frunze de dafin
  • 2 lingurițe de semințe de muștar
  • 1 linguriță de boabe de piper negru (împărțiți cantitatea pentru ambele borcane)
  • 2 felii de lămâie
  • opțional (2 crenguțe de rozmarin și/sau 2 crenguțe de cimbru)

Preparare:

Într-o cratiță se adaugă apa, oțetul și sarea. Amestecați cu o lingură de lemn pentru ca sarea să se dizolve. La foc mic, se pune cratița cu amestecul de apă și oțet. Adăugați boabele de muștar și piper negru. Se aduce la fierbere. Borcanele și capacele se sterilizează după metoda cunoscută, în apă fiartă, pentru 10 minute. Se adaugă în fiecare borcan sterilizat câte o foaie de dafin, rozmarin și cimbru. Se umple fiecare borcan cu grăunții de usturoi și se adaugă saramura fierbinte. Borcanele se înfășoară cu un prosop de bucătărie umed și se pun pe un raft de sârmă, pentru a nu risca să plesnească în contactul cu saramura fierbinte. Atenție! Se pun și condimentele din saramură. Adăugați la fiecare borcan câte o felie de lămâie. Toți cățeii de usturoi trebuie să fie acoperiți de lichid. Borcanele se umplu cu saramură până aproape de gură. Lăsați numai 1,5 cm = ½ inch spațiu gol până la capac. Fiți siguri că nu sunt bule de aer. Pentru aceasta folosiți coada unei lingurițe sau un cuțit de plastic pentru a disloca bulele de aer. Se înșurubează capacele la fiecare borcan, se lasă să se răcească ½ – 1 ora și apoi se pun într-o cratiță pe fundul căreia am așezat un prosop de bucătărie. Se pune apă caldă în cratiță, se așază borcanele și se pun la baine marie pentru 15 minute. Apa în cratiță trebuie să fie doar până la jumătatea borcanelor. Se scot borcanele, se lasă să se răcească și se pun la loc întunecos și rece, în cămară.

Acrivița

Acriviţa vă urează poftă bună!

Lady chef
trimite reteta ta

reclama culinar

Trafic monitorizat de pe 23 Octombrie 2017

057768
Users Today : 9
Users Yesterday : 155
This Month : 4110
This Year : 45013
Total Users : 57768
Views Today : 18
Total views : 240923
Who's Online : 2