Mămăligă cu sos de roşii, ardei şi ciuperci la grătar

admin, 19 iulie 2016

grilled polentaMămăliga este nelipsită din meniurile noastre, iar cea pregătită la grătar merge de minune însoţită de diverse topping-uri sau sosuri. Putem să o pregătim pe post de aperitiv sau ca fel principal, la o masă cu prietenii.

Ingrediente: 

  • 500 grame = 1 pound  ciuperci, curăţate şi spălate (de preferat champignon sau ciuperci Portabella )
  • 3 bucăţi de ardei gras, roşu sau galben. Curăţaţi ardeii de semințe, spălaţi-i şi tăiaţi-i în fâșii subţiri
  • 10  fire ceapă verde  (doar partea albă) sau  10 şalote (şalota se mai numeşte şi  eşalot, haşmă sau ceapa mică)
  • 45 ml =3 linguri ulei de măsline

 Pentru sosul de roșii:

  • 1 ceapă mare, tocată fin
  • 1 cutie (800 grame) de roşii tocate
  • 3-4 grăunţi de usturoi, curăţaţi şi tocaţi mărunt
  • 30 ml =2 linguri ulei de măsline
  • sare și piper proaspăt măcinat

Pentru vinaigrette:

  • 1 ceapă tocată fin
  • 1 lingură de ulei
  • 45 ml = 3 linguri oţet de mere
  • 3 linguri pătrunjel tocat

Preparare:

Pentru sosul de roşii:

Ceapa se căleşte într-o tigaie cu puţin ulei. Se lasă la foc mediu, aproximativ 6-8 minute, până când se înmoaie şi devine translucidă. Se adaugă usturoiul şi roșiile tocate. Se  reduce căldura la foc mic şi se lasă la fiert timp de aproximativ 10 minute, amestecând frecvent. Se asezonează cu sare și piper după gust. Sosul de roşii se pune, apoi, separat într-un castron şi se acoperă.

Pentru sosul vinaigrette:

Ceapa se căleşte în ulei încins, la foc mediu-mare, aproximativ 8 minute. După ce este gata, se pune într-un castron, se adaugă pătrunjelul tocat fin și oțetul.

Se prepară o mămăligă pentru 3-4 persoane, după reţetă. Se lasă să se răcească bine. Recomandat este ca mămăliga să fie gătită cu o zi înainte. Ciupercile se spală şi se curăţă. Ardeiului gras i se îndepărtează seminţele şi nervurile albe, după care se spală. Ceapa se descojeşte şi se spală.

Se  preîncălzeşte grătarul la putere mare. Se unge suprafaţa grătarului cu o pensulă cu puţin ulei. Aşezaţi mămăliga tăiată în felii şi prăjiţi-o aproximativ două minute pe fiecare parte. Adăugaţi şi legume pe grătar. Legumele se prăjesc bine pe ambele părți până când înmoaie şi devin rumene. Tăiaţi în felii ciupercile şi ceapa. Mămăliga şi legumele (fără ceapa verde) se aşază pe o farfurie mai mare sau pe un platou. Se asezonează cu puţin ulei, sare și piper după gust. Se toarnă sosul de roșii  peste mămăligă şi peste legume, iar sosul vinaigrette se pune peste șalota prăjită. Legumele se servesc cu mămăliga şi sos de roşii.

Acriviţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acriviţa vă urează poftă bună!

Lady chef
trimite reteta ta

reclama culinar

Traffic

Pages

Pages|Hits |Unique

  • Last 24 hours: 445
  • Last 7 days: 3.369
  • Last 30 days: 14.856
  • Online now: 1